Amenajarea casei

#masina de spalat #priza #electrocasnice

Cum alegi masina de spalat in functie de spatiu

Inainte de a opta pentru unul dintre modelele de masina de spalat – verticala sau orizontala este indicat sa te gandesti unde vei amplasa noua achizitie. Exista mai multe aspecte de care trebuie sa tii cont in ceea ce priveste spatiul destinat masinii de spalat. Iata care sunt acestea:


1 Dimensiunile spatiului disponibil


Masoara cu o ruleta lungimea, latimea si inaltimea spatiului in care vrei sa amplasezi masina de spalat. Este bine sa ai in vedere ca dimensiunile medii ale unei masini de spalat cu incarcare verticala sunt de 85x40x60 cm (hxLxl) in timp ce o masina de spalat cu incarcare orizontala are dimensiunile medii de 85x60x50 cm (hxLxl).

Insa, aceste dimensiuni pot varia cu pana la 10 cm sau chiar mai mult, in functie de model. Exista versiuni Slim, atat la modelele cu incarcare verticala cat si la cele cu incarcare orizontala, potrivite pentru bai si bucatarii de dimensiuni reduse. Dezavantajul lor este ca se pot spala de regula in jur de maximum 4,5 kg de haine. Pe de alta parte, masinile de spalat care suporta pana la 8 kg de haine la o spalare au dezavantajul ca au dimensiunile cele mai mari.

Daca ai de gand sa „ascunzi” masina de spalat intr-un corp de bucatarie, opteaza pentru un model cu incarcare frontala si asigura-te ca exista un spatiu lejer de circa 10-12 cm, in spatele masinii, pentru cabluri si pentru circulatia aerului. In schimb, masina de spalat cu incarcare verticala este potrivita pentru o baie mica , unde nu ai spatiu lateral de desfasurare. Atentie la dulapurile sau rafturile suprapuse din baie pentru ca, daca optezi pentru o masina de spalat cu incarcare verticala, e nevoie sa existe spatiu in partea de sus a acesteia.


2 Furtunurile de alimentare si de scurgere


Un alt aspect extrem de important in alegerea spatiului pentru masina de spalat este lungimea furtunurilor de alimentare si de scurgere.

Este indicat sa legi furtunul de alimentare cu apa al masinii de spalat la teava de la chiuveta din bucatarie sau baie, in functie de incaperea pentru care optezi. De aceea, este bine ca masina de spalat sa fie amplasata cat mai aproape de chiuveta insa acest lucru nu este neaparat un impediment.

Un instalator iti va oferi solutia potrivita. Este posibil sa ai nevoie de un furtun de alimentare mai lung, pe care il poti cumpara din magazinele care vand obiecte sanitare dar si din cele care vand electrocasnice.
In functie de locuinta ta, specialistul iti poate recomanda sa instalezi o teava suplimentara, special pentru alimentarea cu apa a masinii de spalat.

In ceea ce priveste furtunul de scurgere, poti opta ca acesta sa stea in cada ori toaleta sau, ca si in cazul celui de alimentare cu apa, poate fi legat la teava de scurgere de la chiuveta. Cea de-a doua solutie este mai igienica si mai practica pentru ca nu vei fi nevoit sa speli cada de fiecare data cand folosesti masina pentru rufe. Pe de alta parte, vei evita situatiile in care furtunul poate sa cada in mod accidental in timp ce este evacuata apa sau pe cele in care uiti pur si simplu sa pui furtunul in cada si se inunda baia.


3 Distanta fata de priza


Este bine sa ai in vedere si distanta fata de priza. Daca aceasta este prea mare, vei avea nevoie de un prelungitor lung, ce te-ar putea incomoda. Pe de alta parte este bine sa stii ca masina de spalat trebuie conectata la o priza cu impamantare pentru ca este un consumator puternic.


4 Suprafata peste care va fi fixata masina de spalat


Un alt aspect important in ceea ce priveste spatiul in care vei amplasa masina de spalat este suprafata de dedesubt. Este recomandat ca aceasta suprafata sa fie dreapta si cat se poate de neteda, din ciment sau acoperita cu gresie ori material impermeabil.

Parchetul si podeaua din lemn din bucatarie trebuie evitate pentru ca se vor deteriora in timp din cauza apei si umiditatii. O solutie este sa scoti parchetul sau podeaua din lemn din zona in care vei amplasa masina de spalat si sa montezi gresie.

Totodata, este indicat ca suprafata peste care va fi asezata masina de spalat sa nu fie denivelata pentru a evita vibratiile . Pe langa inconfortul fonic pe care il produc, vibratiile pot duce la defectarea masinii de spalat.

www.washingmachinereviews.org.uk

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din amenajarea-casei

Pentru specialisti

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Culorile care atrag noroc in casa ta

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea